Primul meci, prima victorie pentru naționala feminina de handbal a țării noastre la ediția din acest an a Campionatului Mondial ce se desfășoară în Olanda, la Rotterdam.

Considerată de specialiști cea mai grea grupă de la acest turneu final, Grupa A este alcătuită din România, Danemarca, Japonia și Croația.

🇷🇴România vs. 🇭🇷Croația 33 – 24

După o primă repriză strânsă, în care croatele au preluat conducerea de mai multe ori, scorul la pauză fiind 13-12 pentru Romania, în a doua manșă sportivele noastre au călcat pedala de accelerație și nu au mai cedat până la final.

🔥Cu 13 parade spectaculoase, portarul echipei noastre, Yuliya Dumanska, și-a adus o contribuție semnificativă la scorul final al partidei, fiind desemnată și jucătoarea meciului.

Așadar, România și-a adjudecat prima victorie de la această ediție a Mondialelor, cele mai bune marcatoare ale noastre fiind Sorina Grozav ( 7 goluri) si Lorena Ostase (5 goluri).

🔜 Următorul meci al României va fi sâmbătă, împotriva Japoniei, iar meciul vedeta se va desfășura chiar pe 1 decembrie, împotriva Danemarcei, una dintre favoritele la medalie în acest an.

Primele 3 echipe clasate din fiecare grupă se califică în faza principală a Campionatului Mondial, cu punctele adunate în partidele cu celelalte două formații care acced în faza a doua a competiției.

📷 Credit foto: @federatia_romana_de_handball