🔹 Aflată în aceasta săptămână pe locul 74 mondial, 🇷🇴 Jaqueline Cristian a produs una dintre surprizele zilei a patra de la Foro Italico și a învins-o pe abila jucătoare din 🇰🇿, Yulia Putintseva, favorita nr. 23.
⏰ Lupta strânsă dintre cele două sportive a durat mai bine de 2 ore, iar sportiva noastră s-a impus la finalul a două seturi ajunse în prelungiri, 7-6(2), 7-5.
🔜 Jaqueline se va duela pentru un loc în optimile de finală cu 🇷🇺 favorita 13, Diana Shnaider, cea care a trecut în runda anterioară, cu un dublu 6-0, de americanca Caroline Dolehide.
💶 Pentru accederea în runda a treia la Roma, @jaqueline_cristian și-a asigurat un cec în valoare de 38.313 euro și 65 de puncte WTA, puncte ce o urcă pe româncă în clasamentul live pe poziția 72.
🔹 Oboseala acumulată în cele trei meciuri anterioare și-a pus amprenta pe evoluția Elenei-Gabriela Ruse din turul secund de la Roma, astfel că românca nu a putut să-i țină piept puternicei adversare din 🇺🇸 Danielle Collins, locul 35 mondial.
⏰ Partida a durat 1 ora și 14 minute și s-a încheiat cu scorul de 6-3, 6-3, Collins urmând să se dueleze în runda a treia cu 🇵🇱 Iga Swiatek, locul 2 mondial.
💶 Gabriela Ruse a câștigat pentru acest parcurs pe tabloul de simplu 21.215 euro și 65 de puncte WTA, urcând 4 locuri în clasamentul live.
🔜 @gabrielaruse iși continuă parcursul la ediția din acest an de la Foro Italico pe tabloul de dublu, acolo unde face pereche cu 🇺🇦 Marta Kostyuk. Cele două le vor înfrunta în manșa inaugurală pe 🇯🇵 Miyu Kato și 🇮🇩 Aldila Sutjiadi.
📷 Credit foto: Getty Images/Roberto Ramaccia-Alamy
Leave a Reply